Statele Unite au avertizat miercuri China împotriva manevrelor considerate din ce în ce mai agresive de Filipine şi Taiwan, reamintind Beijingului obligaţiile care leagă Washingtonul de partenerii săi asiatici, notează AFP.
'Un atac armat împotriva forţelor militare, navelor sau avioanelor filipineze din Pacific, inclusiv în Marea Chinei de Sud, va declanşa obligaţiile noastre în termenii tratatului de apărare reciprocă dintre SUA şi Filipine', a afirmat în faţa reprezentanţilor presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price. 'Împărtăşim îngrijorările aliaţilor noştri filipinezi cu privire la informaţiile despre o adunare continuă a forţelor maritime ale Republicii Populare Chineze în apropierea recifului Whitsun', a declarat Ned Price.
Circa 220 de vase chineze au fost detectate de garda de coastă filipineză la 7 martie în apropierea acestui recif disputat, situat la aproximativ 320 de kilometri vest de insula filipineză Palawan, dar de atunci majoritatea s-au răspândit în arhipelagul Spratley, precizează Agerpres.
China, care revendică aproape toată Marea Chinei de Sud, bogată în resurse, refuză de mai multe săptămâni să îşi retragă navele, despre care Manila afirmă că au pătruns ilegal în zona sa economică exclusivă. Au apărut tensiuni şi cu Taiwanul, despre care Beijingul susţine că aparţine Chinei.
Insula a raportat că încă 15 avioane chineze au trecut prin zona sa aeriană de apărare. Ned Price a exprimat 'îngrijorarea' diplomaţiei americane cu privire la aceste manevre: 'Statele Unite îşi menţin capacitatea de a rezista oricărei forţe sau oricărei alte forme de constrângere care ar pune în pericol securitatea sau sistemul social sau economia poporului din Taiwan'.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat s-a referit în aceşti termeni la o lege americană care defineşte relaţiile cu Taiwanul, 'Taiwan Relations Act', obligând Washingtonul să ofere insulei mijloacele de apărare împotriva Beijingului. Preşedintele american, Joe Biden, a promis că va apăra ferm aliaţii SUA şi, rareori în comun cu predecesorul său Donald Trump, s-a arătat favorabil respingerii energice a veleităţilor chineze.
Întâmplare tragică într-un spital din Rusia. O tânără coregrafă, căreia îi venise sorocul să nască, a pierdut sarcina din cauza ...
Jocurile Olimpice 2020, care ar trebui să aibă loc în vara acestui an, sunt din nou puse sub semnul întrebării. Siguranța în fața Co...
Cetăţenii din zona euro se aşteaptă ca moneda euro digitală propusă de Banca Centrală Europeană să fie confidenţială, sigură şi...
Sectorul financiar-bancar din Noua Zeelandă este vizat de o nou ă legislație de mediu, care are ca scop reducerea emisiilor de carbon pâ...
Cum poți să convingi oamenii să accepte vaccinul împotriva COVID? Cu ajutorul unor cadouri, firește, fie că este vorba despre mâncare...
Organizația Mondială a Sănătății se arată îngrijorată cu privire la creșterea numărului de cazuri de coronavirus la nivel global....
Tragedie lângă Mallnitz, o stațiune aflată în districtul Spittal an der Drau din Carintia, Austria. Un român de 36 de a murit marți d...
Lipsa exerciţiilor fizice este asociată cu un risc crescut, în caz de COVID-19, de a face o formă mai severă şi de a muri, potrivit un...
India se confruntă cu o creștere accentuată a numărului de cazuri de coronavirus, în ultimele 24 de ore fiind stabilit un nou record de...
Protecția vaccinurilor ARN mesager durează probabil cel puțin nouă luni, spune un oficial FDA....
Doi tineri din Sydney s-au ales cu o sperietură zdrav...
Fostul afacerist de pe Wall Street, „Bernie” Madoff...
Casa Albă a anunţat miercuri că Prima Doamnă Jill B...
Miniştri ai guvernului cipriot se vor vaccina joi în ...
Fostul finanțist de pe Wall Street Bernie Madoff, crea...
Demisiile șefului poliției și a ofițerului care l-a...
Propunerea unui summit în vederea soluţionării probl...
Soția lui Alexei Navalnîi, Iulia Navalnaia, spune că...
Disidentul rus Aleksei Navalnîi, 44 de ani, a fost viz...
Rusia a desfăşurat între 15.000 şi 25.000 de milita...