Casa insalubră a unei femei a fost curățată de o echipă specializată în manevrarea deșeurilor periculoase.
O echipă specializată în manipularea deșeurilor și substanțelor periculoase a fost chemată de vecinii unei femei, relatează BBC. Locuitoarea casei, care pare un imobil nelocuit, suferă de depresie, în urma unui accident vascular cerebral în urmă cu 20 de ani.
Gene, în vârstă de 81 de ani, nu a mai putut să își întrețină locuința. Situația sa precară a fost descoperită de un instalator, care a tras un semnal de alarmă. Echipa care i-a curățat casa nu a cerut bani în schimb. Femeia va locui cu un vecin până când casa sa va fi readusă la normal.
„Dacă cineva are nevoie de ajutor, ar trebui să ceară. Eu nu am știut cum să cer. Din fericire, acești oameni m-au găsit și mă salvează. Nu cred cât de drăguți sunt acești oameni pentru că fac asta”, a spus aceasta în fața camerelor.
Firma care se ocupa de mentenanţa ventilatoarelor din Tirurile de Terapie Intensivă de la spitalul Victor Babeş ar fi deţinută de famil...
Potrivit reprezentanţilor BestJobs, pandemia de COVID-19 a transformat radical piaţa muncii şi a accelerat dezvoltarea recrutării pentru...
Cu senatorul Ştefan Pălărie vorbim despre educaţia românească şi despre drumul şcolii în pandemie. Este generaţia COVID o generaţ...
Medicul Emilian Imbri, fostul manager al Spitalului de boli infecțioase "Victor Babeș", a vorbit despre evenimentul tragic de luni seara, ...
Conform unui studiu publicat marţi în The New England Journal of Medicine, vaccinul Moderna continuă să stimuleze producţia de anticorp...
TIR-ul de Terapie Intensivă, care a avut probleme în cursul zilei de ieri la Spitalul ”Victor Babeș” din Capitală, a mai avut proble...
Un fost poliţist a fost condamnat definitiv pentru infracţiuni asimilate faptelor de corupţie....
Acţiunea a avut loc luni noaptea, când patru persoane care încărcau colete voluminoase într-o maşină au fost observate în apropierea...
Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, luni seara, în jurul orei 17:00, la Unitatea mobilă de Terapie intensivă amplasată de DS...
Secretarul de stat Raed Arafat a afirmat, luni seară, că au existat câteva tragedii în această perioadă, dar nu se poate spune că sis...
Zimbrii au fost filmaţi pe parcursul dimineţii în Pa...
Gheorghe Ungureanu, directorul Casei de Cultură din co...
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) preconizeaz...
Un nou studiu oferă substanţă ipotezei conform căre...
Comuna Tătărani, de pe Valea Dâmboviței, va intra ...
„Demiterea unui ministru nu pare mare lucru, dacă ne...
Bilanţul total al persoanelor confirmate în România ...
Senatorul UDMR Laszlo Attila a declarat, miercuri, că ...
Stoica a respins ideea intrării Capitalei în carantin...
Ministerul Sănătăţii a elaborat un ordin prin care ...