Lege adoptată de Parlament pentru recuperarea banilor de cătrei cei cărora le-au fost calculate greșit pensiile, fără termen de prescripție

Publicat 2021-04-07 11:58:00

Cei cărora le-au fost calculate greșit pensiile își vor putea recupera banii fără a mai exista un termen de prescripție, potrivit unui proiect de lege pentru completarea unui articolu din Legea pensiilor adoptat miercuri de către Camera Deputaților.

Proiectul, inițiat de către deputatul PNL Florin Roman, completează articolul 107 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Mai exact, este reglementată excepţia de la regula privind termenul general de prescripţie pentru recuperarea sumelor neplătite din cauza unei erori materiale la calcularea și emiterea deciziei de pensionare sau a datelor înscrise în aceasta ori în sistemul electronic de punere în plată a deciziei.

Care este amendamentul:"Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în cazul în care, din cauza unei erori materiale, de calcul sau a oricărei greşeli de redactare, omisiune sau menţiuni greşite, intervenite în procesul administrativ de evaluare, prelucrare şi redactare a datelor în vederea emiterii deciziei de pensionare sau a datelor înscrise în aceasta ori în sistemul electronic de punere în plată a deciziei, termenul general de prescripţie nu se aplică pentru recuperarea de către beneficiarul dreptului la pensie a sumelor neplătite de către casa teritorială de pensii competentă".Potrivit articolului 107, alineatul (1) din Legea nr. 263/2010, în situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectoriala operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.

Acum, alineatul (2) al articolului 107, la care face referire amendamentul adoptat de deputaţi, prevede că "sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin (1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării diferenţelor".

Deputatul PNL Florin Roman a precizat, la finalul votului, că, graţie acestei legi, "nimeni nu trebuie să se mai teamă că o pensie calculată greşit va fi mai mică", scrie Agerpres.Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege.

Sursa
Actualitate: Încă o lovitură pentru Vlad Voiculescu. Procurorii au intrat pe fir

Vlad Voiculescu mai primește o altă lovitură. După ce a fost demis din funcția de ministru al Sănătății, plângerea Corpului de con...

Actualitate: Ciclismul din România este în paragină! Atac fără precedent la adresa unui ministru. S-au pregătit pentru nimic

Alexandru Ciocan a fost ales în data de 13 martie în funcția de președinte al Federației Române de Ciclism. Totuși, șase zile mai t...

Actualitate: EXCLUSIV. Plângerea Corpului de control al premierului a ajuns la DIICOT. Vlad Voiculescu, revocat, va da cu subsemnatul

În urmă cu o lună de zile, Vlad Voiculescu – încă ministru al Sănătății la data respectivă – a declarat că i-a permis consil...

Actualitate: La Deva va exista un centru de vaccinare direct în mașină. Unde va fi deschis

Autoritățile din județul Hundoara au primit acceptul pentru organizarea, în premieră, în municipiul Deva a unui centru de vaccinare î...

Actualitate: Judecătorii care l-au condamnat pe Robert Roşu au ieşit din peisaj! Florentina Dragomir i-a luat exemplul lui Ionuţ Matei şi s-a pensionat

Judecătorii care au dat controversatele condamnări în Dosarul Ferma Băneasa au ieşit din peisaj. După ce Ionuţ Matei s-a pensionat ş...

Actualitate: Victorie uriașă pentru AUR. Claudiu Târziu: Raed Arafat ar fi trebuit să aibă aceeași soartă

Copreședintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), Claudiu Târziu, a avut o reacție promptă după demiterea ministrului Sănătă...

Actualitate: Dacia 1310 dezmembrată într-un copac, șoferița a murit în momentul impactului, în Tulcea

O femeie care conducea o Dacia 1310 pe DN22, în județul Tulcea, a murit pe loc, într-un accident care a avut loc miercuri de dimineață ...

Actualitate: Breaking news! Iohannis a semnat decretul. E oficial! L-a revocat din funcție pe Vlad Voiculescu

Preşedintele Klaus Iohannis a luat decizia momentului. Şeful statului a semnat decretul de revocare din funcţie a ministrului Sănătăţ...

Actualitate: Ședința de Guvern, amânată după revocarea ministrului Vlad Voiculescu

Programată inițial pentru ora 13:00, ședința de Guvern de la Palatul Victoria se va amâna, potrivit unei informări de presă a Executi...

Actualitate: Ședință de urgență a liderilor USR PLUS, după anunțul privind demiterea lui Vlad Voiculescu

Liderii USR PLUS se întâlnesc într-o ședință de urgență după ce premierul l-a demis pe Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătăț...

Actualitate
Florin Cîțu, interimar la Ministerul Sănătății...

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat mierc...

Actualitate
BREAKING NEWS  Florin Cîţu, interimar la Ministerul ...

Florin Cîţu a preluat interimatul la Ministerul Săn...

Actualitate
Numărul persoanelor vaccinate în 24 de ore trece pent...

În ultimele 24 de ore au fost administrate 80.120 de d...

Actualitate
Un bărbat și-a anunțat familia că se sinucide, apoi...

Scafandrii au găsit în râul Olt, miercuri dimineaț...

Actualitate
Simona Halep, mesaj cheie înainte de Jocurile Olimpice...

Simona Halep a transmis, miercuri, un mesaj video prin ...

Actualitate
Adevărul despre Grupul de Comunicare Strategică. Cine...

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andree...

Actualitate
Incendiu în cartierul Militari. Un magazin de haine di...

Un incendiu a izbucnit, miercuri, într-un magazin de h...

Actualitate
PSD: Dacă partidele din coaliție nu pot să-și rezol...

PSD nu va susţine din Parlament niciun Guvern minorita...

Actualitate
Incendiu la un magazin din Piața Veteranilor, în Sect...

Un incendiu a izbucnit, miercuri, la un magazin cu hain...

Actualitate
Rareș Bogdan, după demiterea lui Vlad Voiculescu: „...

Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a declarat mie...

© Copyright 2021 PortalZiare.ro - Stiri din ziare, reviste, ultimele stiri.
Continutul si imaginile stirilor sunt © Copyright-ul site-urilor de la care au fost preluate. PortalZiare.ro nu este raspunzator pentru continutul lor.