Fostul edil al Sectorului 6, Cristian Poteraş – proaspăt-eliberat anul trecut din puşcărie după de a executat 5 ani din pedeapsa de 8 ani de închisoare pentru abuz în serviciu – a fost achitat, marţi, de Tribunalul Bucureşti într-un alt dosar de corupţie. Este vorba despre un dosar în care DNA îl acuza pe fostul edil că ar fi cerut mită 1 milion de euro, din care ar fi primit un sfert.
„Achită pe inculpatul Poteraş Constantin Cristian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art.289 Cp în referire la art. 6 şi7 lit.a din Legea nr.78/2000, cu aplic art.5 Cp ( fapta din perioada 2006-2007). 1.2. În baza art.396 alin.5 rap. la art.16 alin.1 lit.a Cpp achită pe inculpatul Poteraş Constantin Cristian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art.289 Cp în referire la art. 6 şi 7 lit.a din Legea nr.78/2000, cu aplic art.5 Cp ( fapta din perioada 2009-2010). (…) achită pe inculpatul Constantin Iulian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită. (…) Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în minuta deciziei Tribunalului Bucureşti.
Poteraş a fost achitat în baza art.16, aliniat 1 lit. a din Codul de procedură penală, respectiv „fapta nu există”.
Acuzaţiile DNA: mită de 1 milion de euro pentru Poteraş
Pe data de 28 decembrie 2918 DNA anunţa, într-un comunicat, că a dispus trimiterea în judecată a fostului primar al sectorului 6, Cristian Poteraş (PDL), fiind acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită.
Poteraş se afla atunci în închisoare, unde executa din 2015 o pedeapsă de 8 ani tot pentru fapte de corupţie.
DNA susţine că în perioada 2006-2007 ar cerut 1 milion de euro de la o firmă de construcţii pentru a-i aproba avizele necesare dezvoltării unui proiect imobiliar, din care ar fi primit 250 de mii de euro.
DNA îl mai acuză pe fostul primar că în 2009 ar fi primit 857.000 de dolar de la o altă firmă pentru atribuirea unor contracte de achiziţie de sisteme de parcare inteligente în valoare de peste 40 de milioane de lei.
Fostul edil, eliberat condiţionat în vara anului trecut
Într-un dosar distinct, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe fostul primar al Sectorului 6 Cristian Poteraş, în mai 2015, la opt ani de închisoare, în dosarul de abuz în serviciu privind eliberarea unor titluri de proprietate pentru terenuri intravilane. Cristian Poteraş fusese achitat de Judecătoria Sectorului 6.
Pe data de 2 iunie 2020, Tribunalul Bucureşti a decis eliberarea condiţionată a fostului primar al Sectorului 6 Cristian Poteraş, decizia fiind definitivă.
Fostul primar a câştigat 258 de zile în baza Legii recursului compensatoriu pentru perioada în care legea, abrogată în decembrie 2019, era valabilă şi alte 474 zile ca urmare a muncii prestate, scrie Ziare.com. Poteraş a mai câştigat 30 de zile şi pentru că a scris o lucrare ştiinţifică, spune sursa citată.
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, prezintă concluziile anchetei în urma tragediei de la Oneşti, în urma căreia doi electricien...
Accidentul de la Suceava, între un microbuz școlar în care se aflau 19 copii și alte două mașini, a fost surprins de o cameră de supr...
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Corina Corbu, a declarat miercuri că judecătorii acestei instanţe se pensioneaz...
Medicii care s-au ocupat de starea autorului dublei crime de la Oneşti spun că starea medicală a criminalului este în agravare, însă d...
Imaginile din apartamentul groazei de la Onești, unde doi muncitori au fost sechestrați și uciși de Gheorghe Moroșan, arată că victim...
Starul de muzică country Dolly Parton s-a vaccinat anti-Covid în Nashville cu serul celor de la Moderna, la finanțarea căruia a contribu...
Bărbatul care a trântit un copil la pământ, la un loc de joacă din Hunedoara, a fost pus sub acuzare pentru tentativă de omor. Astfel,...
Şase din zece persoane care au avut deja Covid-19 ar putea fi vulnerabile la o eventuală infecţie cu tulpina braziliană a coronavirusulu...
Autorităţile au anunţat că, miercuri, va fi vaccinată persoana cu numărul 1 milion în România, cu câteva zile după împlinirea a 2...
La fel ca în cazul crimei de la Caracal, în care adolescenta Alexandra Măceşanu a fost ucisă de Gheorghe Dincă, Poliţia fiind total i...
O nouă tranșă de vaccin de la compania farmaceutică...
Procurorii anticorupţie cer instanţei să îi interzi...
Şoferul de la volanul Volkswagenului care a lovit micr...
Numărul de noi cazuri de coronavirus a crescut din nou...
Descoperire macabră făcută, în această dimineață...
Lista cazurilor de coronavirus pe judeţe a fost actual...
O fetiță a leșinat într-o grădiniță din sectorul...
Medicul erou Cătălin Denciu, care a ars în incendiul...
Toate pensiile speciale pot fi desființate, cu excepț...
Conducerea IPJ Bacău şi a Poliţiei Oneşti a fost de...