Dr. Radu Țincu, la Tema Zilei, despre cum s-a intervenit la Victor Babeș: Nu cred că s-ar fi putut gestiona un astfel de scenariu într-un alt mod, în orice țară ar fi apărut

Publicat 2021-04-13 18:25:00

Tragedia de luni seara de la Spitalul Victor Babeş din Capitală zguduie din nou sistemul medical din România, mai ales că vine într-un context extrem de tensionat în sănătate, după multe incidente care au avut loc în spitalele de la noi din ţară. Invitatul de marți seară de la Tema Zilei a fost Radu Ţincu, medic primar ATI, Spitalul de Urgență Floreasca.

Medicul primar ATI Radu Ţincu a analizat situația din momentul în care cei opt pacienți internați în tirul ATI de la Institutul Victor Babeș au rămas fără oxigen în același timp și a conchis: "Nu cred că această situație putea fi gestionată în alt fel". El a vorbit despre "diferența de livrare a oxigenului de la un aparat de ventilație ultraperformant la un balon manual", pe care au suportat-o pacienții, unii dintre ei și intubați, deja cu "o afectare de peste 70-80% a ambilor plămâni", care "îi face foarte vulnerabili în momentul când s-a pierdut ventilația mecanică".

"Acești pacienți, în decurs de câteva zeci de secunde, au ajuns la o saturație aproape incompatibilă cu supraviețuirea, fapt care a determinat și instalarea stopului cardio-respirator. Nu cred că s-ar fi putut gestiona un astfel de scenariu într-un alt mod, în orice țară ar fi apărut" - a spus dr. Radu Țincu, invitat la Tema Zilei, în Telejurnal.

Iată alte declarații ale medicului primar ATI de la Spitalul de Urgență Floreasca:

- poate fi o defecțiune imprevizibilă care a apărut la nivelul sistemului de livrare a oxigenului, poate fi o eroare umană care a gestionat, într-un anume moment, aceste sisteme de livrare a oxigenului. Sau poate fi o defecțiune de concept al infrastructurii tehnice. Trebuie să aflăm care a fost cauza, pentru că e important dacă a fost o cauză prevenibilă, trebuie să nu se mai repete în alte circumstanțe asemănătoare.

- S-a vorbit despre intervenția medicilor. Când se opresc opt aparate de ventilație care se opresc spontan și în același timp într-o anumită zonă, este aproape imposibil să intervii cu alte aparate de ventilație, nu pot fi aduse în câteva secunde și puse în locul celor care s-au defectat. Ceea ce faci - este să treci pe ventilație manuală, adică să deconectezi acești pacienți de la aparatele de ventilație și să-i conectezi la un balon și să-i ventilezi manual. Însă acest lucru creează o diferență enormă: aparatul de ventilație livrează pacientului o ventilație ultraperformantă, presiune, un anume volum de oxigen. În momentul când ai pierdut aparatul de ventilație, ai rămas pe zona manuală, aceasta nu mai poate livra foarte multe lucruri, sau orice livrezi nu este controlabil. În cazul de față, erau pacienți intubați, care aveau o afectare de peste 70-80% a ambilor plămâni. Acest lucru îi face foarte vulnerabili în momentul când s-a pierdut ventilația mecanică. Acești pacienți, în decurs de câteva zeci de secunde au ajuns la o saturație aproape incompatibilă cu supraviețuirea, fapt care a determinat și instalarea stopului cardio-respirator. Nu cred că s-ar fi putut gestiona un astfel de scenariu într-un alt mod, în orice țară ar fi apărut.

- faptul că într-o anumită zonă toate aparatele de ventilație se opresc în același timp e un lucru care nu poate fi gestionat. De obicei, se poate să se strice un astfel de aparat, dar imediat este înlocuit cu unul care este disponibil în imediata vecinătate. Nu cred că această situație putea fi gestionată în alt fel. Stopul cardio-respirator este greu de resuscitat, în condițiile în care nu ai un aparat de ventilație toată presiunea și volumul de oxigen de care ai nevoie.

- oricum era nevoie de o intervenție imediată. Chiar dacă s-ar fi sunat în acel moment la 112, nu ar fi ajuns decât în 7-8 minute, nu se putea aștepta acest timp pentru ca ambulanțele să ajungă.

Sursa
Coronavirus: Pașaportul Covid a intrat în etapa testelor tehnice pentru a putea fi operațional în iunie

Certificatul sanitar european, menit să faciliteze călătoriile în interiorul blocului comunitar în condiţiile pandemiei şi care înc...

Coronavirus: Campania de vaccinare anti-COVID-19. Aproape 100.000 de persoane imunizate în ultimele 24 de ore

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunță faptul că în ultimele 24 de or...

Coronavirus: CNCAV: În ce măsură o persoană care e vaccinată cu ambele doze mai e contagioasă în cazul unei eventuale boli

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a răspuns la întrebarea ” În ce mă...

Coronavirus: CNCAV, vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca, Johnson&Johnson, anunțul zilei

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat, luni, că, în ultimele 24 de...

Coronavirus: Alexandru Arșinel, externat după aproape o lună de la infecția cu COVID-19: ”Mă simt bine, o să am o zi plină” – VIDEO

Alexandru Arșinel a fost externat, luni, din Institutul „Matei Balș” din București, unde a stat aproape o lună de la infectarea cu C...

Coronavirus: Se pregătesc noi relaxări ale restricţiilor în Bucureşti. Alin Stoica: Aşteptăm 48 de ore de la scăderea incidenţei

Rata de infectare în Capitală era, luni, de 1,59 la mia de locuitori....

Coronavirus: Nu vor fi modificări importante ale restricțiilor până la 1 iunie. Cîţu: Cred în ținta de 5 milioane de persoane vaccinate. Trebuie să se implice tot Guvernul

Guvernul va prelungi starea de alertă. Și deocamdată, nu vor fi modificări importante ale restricțiilor. Premierul Florin Citu spune c...

Coronavirus: Tot mai mulți români se vaccinează, în speranța revenirii la o viață cât mai aproape de cea de dinainte de pandemie

În județul Iași, cadre medicale militare se implică în imunizarea de la sate, iar în Galați autoritățile au fost surprinse astăzi ...

Coronavirus: Români vaccinați cu Pfizer, Moderna, AstraZeneca și Johnson&Johnson. Datele momentului

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat că, în ultimele 24 de ore, a...

Coronavirus: Mai puţin de 1.000 de cazuri active de coronavirus în Israel

Pentru prima dată din martie 2020, Israelul înregistrează mai puţin de 1.000 de cazuri active de coronavirus, potrivit ministrului Săn...

Coronavirus
Iranul a demarat producția în masă a COV-Iran Bareka...

Iranul a început marţi producţia în masă a vaccinu...

Coronavirus
Certificatele digitale verzi se vor putea vizualiza şi...

„Certificatele digitale verzi care vor facilita liber...

Coronavirus
Turcia se gândeşte să renunţe la obligativitatea te...

Turcia ia în calcul să renunţe la testele PCR pentru...

Coronavirus
Coronavirus în România LIVE UPDATE 11 mai. Număr mar...

Coronavirus România 11 mai 2021. Bilanţ COVID-19...

Coronavirus
Românii care nu vor să se vaccineze. Cei mai mulţi s...

Aproape toate judeţele codaşe în ceea ce priveşte r...

Coronavirus
Valeriu Gheorghiţă, despre momentul în care românii...

Întrebat, marţi, de când se vor putea vaccina oameni...

Coronavirus
Maraton de vaccinare la Ploieşti, pe stadionul "Ilie O...

Un maraton de vaccinare anti Covid-19 se va desfăşura...

Coronavirus
Imaginile care au îngrozit India. Zeci de cadavre ale ...

Zeci de corpuri de persoane care se presupune că au mu...

Coronavirus
Testarea rapidă în farmacii pentru depistarea COVID-1...

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a semnat, lun...

Coronavirus
Cehia redeschide magazinele și școlile. În Ungaria a...

Cehii renunţă treptat la restricţiile sanitare. De a...

© Copyright 2021 PortalZiare.ro - Stiri din ziare, reviste, ultimele stiri.
Continutul si imaginile stirilor sunt © Copyright-ul site-urilor de la care au fost preluate. PortalZiare.ro nu este raspunzator pentru continutul lor.