Un bebeluș din județul Botoșani a murit după ce ar fi fost zgâlțiit prea tare. Fetița, de șase luni, a suferit grave leziuni la creier, după cum arată primele date ale medicilor legiști. Deocamdată, anchetatorii fac cercetări in rem, dar mama copilului și prietenul acesteia sunt suspecții principali de moartea micuței.
Mama copilei, o tânăra de 24 de ani din Dorohoi, le-a povestit polițiștilor că, de câteva zile, bebelușul respira greu și avea o stare proastă. Pentru că fetița se simțea tot mai rău, acum 4 zile femeia a sunat la 112. Dar cei de pe ambulanță nu au mai avut ce face decât să constate că micuța murise.
Dosarul deschis în acest caz pentru lovituri cauzatoare de moarte a ajuns inițial la Parchetul Botoșani. La necropsie însă nu s-au observat leziuni externe. Cauza decesului a fost o hemoragie apărută la nivelul creierului, care ar fi putut fi cauzată de legănatul prea brusc sau mult al copilului.
Ieri, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi au deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă. Totuși mama și prietenul acesteia sunt suspecți. Anchetatorii așteaptă acum rezultatul final al necropsiei pentru că nu e exclusă nici ipoteza că fetiță să fi fost bolnavă.
O companie din insulele Cayman - al șaptelea operator de criptomonede la nivel mondial - a fost victima unei infracțiuni de fraudă inform...
Adunarea generală a acționarilor din Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român, în care statul are 20% din titluri, a numit-o în da...
Curtea de Apel București a respins vineri cererea DNA de plasare sub control judiciar a Elenei Udrea, astfel că aceasta este liberă să p...
În contextul condamnării avocatului Robert Roșu în dosarul ”Ferma Băneasa”, Patricia Lee Refo – președintele American Bar Associ...
S-a terminat cu libera circulație? Un cunsocut medic trage un semnal de alarmă după ce, mai multe tulpini ale noului coronavirus au fost ...
„Pandemia a devenit un amplificator și al altor tipuri de violență și inegalități cu care se confruntau deja femeile” spun repreze...
Ministerul Educaţiei va face o solicitare către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) de modificare a scenariilor după...
Un tânăr a murit după ce s-a aruncat în gol, de pe acoperişul unui cămin din sectorul 3 al Capitalei, după 3 ore de discuţii cu nego...
Nouă maimuțe mari de la grădina zoologică din San Diego, California, sunt primele animale vaccinate cu un ser experimental anti-Covid-19...
Un poliţist şi alţi trei suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore în legătură cu furtul a 300.000 de euro dintr-un seif aflat în...
Mircea Badea a prezentat, în emisiunea sa, o fază tar...
Bulevardele, străzile principale, ori din apropierea z...
Fostul adjunct al Inspectoratului de Poliție Județean...
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a comentat la emisiune...
Leul s-a depreciat pentru a treia zi consecutiv față ...
Instituția condusă de Sorin Cîmpeanu vrea ca elevii ...
Denis Țicală, un agent de 22 de ani din cadrul Poliţ...
Elena Udrea a vorbit despre decizia de astăzi a Curţi...
Cinci români sunt cercetaţi penal după ce au încerc...
Drumarii le transmit un mesaj de atenţionare şoferilo...