Starea de sănătate a disidentului rus Aleksei Navalnîi este din ce în ce mai rea, au anunţat avocaţii săi, care au afirmat că în prezent acesta „nu îşi mai simte mâinile”, relatează publicația The Moscow Times.
Probleme mari de sănătate
Cel mai important opozant al preşedintelui Vladimir Putin, care a intrat săptămâna trecută în greva foamei în semn de protest faţă de condiţiile din închisoarea unde se află în detenție, este în stare din ce în mai gravă.
Disidentul s-a plâns mai întâi de „dureri puternice de spate”. Ulterior, opozantul rus a spus că „nu îşi mai simte un picior” şi s-a plâns de faptul că medicii că îl tratează doar cu Ibuprofen.
În ultimele zile, sa de sănătate s-a înrăutățit şi mai mult după ce acesta a acuzat stări febrile şi tuse puternică. Un deţinut din baraca sa a fost spitalizat pentru tuberculoză, al treilea caz de acest fel în câteva săptămâni în rândul celor 15 deţinuţi.
Mesajul unui şef de secţie ATI, pentru cei care au înjurat medicii: O molimă teribilă s-a…Medic, despre criza sanitară din Cluj : Nu sunt nicăieri paturi de terapie intensivă
„A slăbit 13 kilograme”
Acum, avocaţii săi au spus că Navalnîi nu îşi mai simte mâinile, tuşeşte şi slăbeşte un kilogram pe zi.
„Arată rău, nu se simte bine”, a spus avocata Olga Mihailova, care a adăugat că, în prezent, Navalnîi cântăreşte în jur de 80 de kilograme.
Înainte de a fi încarcerat, Aleksei Navalnîi (înalt de 1,89 metri) avea o greutate de 93 de kilograme.
Motive de îngrijorare pentru Casa Albă
Casa Albă şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu regimul la care e supus în închisoare Navalnîi şi a precizat că guvernul rus este responsabil pentru starea sa de sănătate.
Opozantul se află încarcerat în colonia penitenciarăl Pokrov, aflată la circa 100 de kilometri de Moscova.
O instanţă judiciară Moscovită a hotărât, la începutul lunii februarie, condamnarea la trei ani şi şase luni de închisoare a lui Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse, pentru încălcarea condiţiilor unei sentinţe cu suspendare. Instanţa a dispus scăderea din sentinţă a zilelor pe care disidentul Aleksei Navalnîi le-a petrecut în arest la domiciliu.
Vlad Voiculescu mai primește o altă lovitură. După ce a fost demis din funcția de ministru al Sănătății, plângerea Corpului de con...
Alexandru Ciocan a fost ales în data de 13 martie în funcția de președinte al Federației Române de Ciclism. Totuși, șase zile mai t...
În urmă cu o lună de zile, Vlad Voiculescu – încă ministru al Sănătății la data respectivă – a declarat că i-a permis consil...
Autoritățile din județul Hundoara au primit acceptul pentru organizarea, în premieră, în municipiul Deva a unui centru de vaccinare î...
Judecătorii care au dat controversatele condamnări în Dosarul Ferma Băneasa au ieşit din peisaj. După ce Ionuţ Matei s-a pensionat ş...
Copreședintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), Claudiu Târziu, a avut o reacție promptă după demiterea ministrului Sănătă...
O femeie care conducea o Dacia 1310 pe DN22, în județul Tulcea, a murit pe loc, într-un accident care a avut loc miercuri de dimineață ...
Preşedintele Klaus Iohannis a luat decizia momentului. Şeful statului a semnat decretul de revocare din funcţie a ministrului Sănătăţ...
Programată inițial pentru ora 13:00, ședința de Guvern de la Palatul Victoria se va amâna, potrivit unei informări de presă a Executi...
Liderii USR PLUS se întâlnesc într-o ședință de urgență după ce premierul l-a demis pe Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătăț...
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat mierc...
Florin Cîţu a preluat interimatul la Ministerul Săn...
În ultimele 24 de ore au fost administrate 80.120 de d...
Scafandrii au găsit în râul Olt, miercuri dimineaț...
Simona Halep a transmis, miercuri, un mesaj video prin ...
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andree...
Un incendiu a izbucnit, miercuri, într-un magazin de h...
PSD nu va susţine din Parlament niciun Guvern minorita...
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la un magazin cu hain...
Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a declarat mie...